Dezvoltarea socio-emoțională la copiii preșcolari (5–6 ani)

Scris de Psih. drd. Alexandra Dudu

Dezvoltarea copiilor în jurul vârstei de 5–6 ani este marcată de progrese semnificative pe plan cognitiv, emoțional și social. La această vârstă, preșcolarii își consolidează abilitățile de gândire și limbaj, își rafinează înțelegerea emoțiilor proprii și ale altora și învață să interacționeze tot mai complex cu semenii. În cele ce urmează vom explora caracteristicile dezvoltării cognitive, emoționale și sociale ale copilului de 5–6 ani, vom clarifica ce înseamnă competențele socio-emoționale și de ce sunt importante și vom oferi exemple de activități (jocuri, povești, rutine) prin care părinții și educatorii pot stimula aceste competențe.

Dezvoltarea cognitivă la vârsta de 5–6 ani

Din punct de vedere cognitiv, copiii de 5–6 ani se află spre finalul stadiului preoperațional descris de Piaget (aproximativ 2–7 ani). Ei au o imaginație bogată și se angajează frecvent în joc simbolic (de exemplu, folosesc un băț drept „sabie” sau se prefac că o mătură este un cal). Limbajul este bine dezvoltat – majoritatea copiilor de 5 ani pot purta conversații cu 3–4 schimburi de replici, pot spune povești simple cu început, mijloc și sfârșit și cunosc multe cuvinte noi. Ei încep de asemenea să folosească termeni care descriu relații de timp precum „ieri” sau „mâine”.

Caracteristici cognitive tipice la 5–6 ani: Preșcolarii pot număra măcar până la 10 și recunosc cifrele și literele familiilor lor (de pildă, își pot scrie sau recunoaște numele). De asemenea, își pot menține atenția 5–10 minute la activități structurate (o poveste citită, un craft simplu). Ei încep să dea semne de gândire logică incipientă – stadiul intuitiv (4–7 ani) – adică pot soluționa probleme simple folosindu-se mai mult de rațiune decât de percepție, chiar dacă nu pot explica încă foarte clar de ce fac un anumit raționament. Totuși, la 5–6 ani gândirea rămâne în mare parte concretă: cei mici se concentrează pe „aici și acum” și pot avea dificultăți în a înțelege concepte abstracte sau a lua perspectiva altor persoane în situații complexe. Egocentrismul cognitiv începe să scadă – un progres major este dezvoltarea teoriei minții în jurul vârstei de 4–5 ani, când copiii înțeleg că ceilalți pot avea credințe sau cunoștințe diferite de ale lor. Spre exemplu, după 4 ani, majoritatea copiilor pot rezolva faimosul test al „credenței false”, arătând că realizează faptul că altcineva poate crede ceva ce nu este adevărat și poate avea emoții diferite în consecință. Acest progres cognitiv este esențial pentru empatie și relații sociale, deoarece copilul poate începe să vadă lumea și prin ochii altora.

Dezvoltarea emoțională la vârsta de 5–6 ani

Pe plan emoțional, preșcolarii de 5–6 ani devin mult mai conștienți de propriile trăiri și învață să le gestioneze mai bine. Ei pot acum recunoaște și denumi o gamă mai largă de emoții atât la ei, cât și la ceilalți. Dacă la 3 ani majoritatea copiilor știu să identifice bucuria, furia, frica și tristețea, în jurul vârstei de 5–6 ani vocabularul emoțional se extinde incluzând emoții mai nuanțate precum rușinea, vinovăția sau jena. Această evoluție le permite copiilor să răspundă mai adecvat la propriile emoții, dar și la ale persoanelor din jur. De pildă, un preșcolar poate începe să înțeleagă de ce se simte trist un coleg (dacă a pierdut ceva drag) și să ofere consolare, ceea ce arată începutul empatiei.

Autoreglarea emoțională: Între 5 și 6 ani, copiii dobândesc tot mai multă capacitate de control al emoțiilor intense. Ei învață strategii simple de a-și regla emoțiile negative – de multe ori în mod intuitiv. Cercetările arată că preșcolarii folosesc deja strategii comportamentale (de exemplu, distragerea prin joc atunci când sunt supărați), strategii cognitive (schimbarea gândurilor de la situația supărătoare sau reinterpretarea ei „într-o lumină mai pozitivă”) și strategii verbale (discutarea sentimentelor cu altcineva) pentru a face față emoțiilor puternice. De exemplu, un copil de 5 ani speriat de un zgomot poate începe să cânte (distragere) sau un copil supărat că a pierdut un joc poate spune „nu-i nimic, e doar un joc” (restructurare cognitivă). Tot acum, copiii încep să facă diferența între situațiile pe care le pot controla și cele pe care nu le pot controla, adaptându-și reacțiile în consecință. Spre exemplu, un preșcolar își poate da seama că o injecție la doctor nu poate fi evitată, așa că în loc să se zbată încearcă să reziste și să coopereze, găsind strategii de adaptare (strânge o jucărie, se uită în altă parte etc.). În schimb, la o situație pe care o poate controla (cum ar fi construirea unui turn de cuburi), va insista să încerce din nou dacă a eșuat, în loc să renunțe. Capacitatea de autoreglare emoțională este extrem de importantă pentru bunăstarea copilului: studiile indică o legătură strânsă între reglarea eficientă a emoțiilor, competența socială ridicată și mai puține probleme de comportament la preșcolari.

Pe lângă gestionarea mai bună a emoțiilor proprii, la 5–6 ani apare și înțelegerea faptului că emoțiile pot fi „deghizate” social. Copilul realizează treptat că oamenii nu își arată întotdeauna adevăratele sentimente și că expresia emoțiilor poate depinde de contextul social. Spre exemplu, un preșcolar mai mare poate înțelege că cineva zâmbește politicos deși este trist, pentru a nu-i face și pe alții să se simtă rău. Către sfârșitul perioadei preșcolare, copiii încep chiar ei să aplice asemenea „reguli de exprimare emoțională”, afișând sau ascunzând o emoție în funcție de situație (de ex., își ascund dezamăgirea când primesc un cadou nedorit pentru a nu jigni persoana care l-a oferit). De asemenea, în intervalul 5–6 ani apar tot mai mult emoțiile autoevaluative (sau emoțiile morale): mândria pentru realizările personale și rușinea sau vinovăția atunci când copilul știe că a greșit. Faptul că un copil de 5 ani poate spune „Îmi pare rău, nu voiam să fac asta” arată că a început să dezvolte conștiința morală și empatia – pietre de temelie ale dezvoltării socio-emoționale.

Dezvoltarea socială la vârsta de 5–6 ani

Social, copiii de 5–6 ani devin tot mai independenți și mai dornici să fie parte a unui grup de prieteni. Dacă la vârste mai mici se jucau mai mult în paralel (alături de alți copii, dar nu neapărat împreună), în jurul vârstei de 4–5 ani apare cu adevărat jocul interactiv și cooperativ, în care copiii colaborează la o activitate comună (construiesc ceva împreună, inventează un joc cu roluri etc.). Interacțiunile devin mai lungi și mai complexe, ceea ce duce și la primele prietenii strânse. Preșcolarii încep să aibă preferințe clare în alegerea partenerilor de joacă – de exemplu, mulți copii la această vârstă preferă să se joace cu colegi de același sex sau cu cei care au interese comune cu ale lor. Apare, așadar, o selectivitate în relațiile sociale: ei aleg anumiți prieteni „favoriți” și pot fi mai puțin interesați de alți copii. Prietenia la 5–6 ani se bazează adesea pe plăcere comună „îmi place să mă joc cu Maria pentru că și ei îi plac puzzle-urile”) și pe afecțiune concretă („este prietenul meu pentru că mă lasă să mă dau cu bicicleta lui”).

Integrarea în grup și respectarea regulilor: Preșcolarii de 5–6 ani își doresc să fie plăcuți de ceilalți și încep să înțeleagă importanța respectării regulilor de grup. Ei pot urma instrucțiuni simple și își așteaptă rândul la jocuri cu mai multă răbdare. De altfel, respectarea regulilor și așteptarea rândului reprezintă un reper social esențial la această vârstă – majoritatea copiilor de 5 ani reușesc să joace jocuri de grup (de exemplu „De-a v-ați ascunselea” sau jocuri cu cartonașe) fără a trișa și acceptă să piardă, deși pot fi încă supărăcioși uneori. Ei își doresc să coopereze cu adulții, mulți copii fac cu mândrie mici treburi casnice (sortează șosete sau ajută la strâns masa), semn că le face plăcere să fie de ajutor și să imite rolurile adulților. În același timp, preșcolarii își afirmă personalitatea – vor să ia inițiativa în joacă și încearcă să conducă jocul după ideile lor, testându-și abilitățile de lider. Aici este important echilibrul: Teoria psihosocială a lui Erikson subliniază că în această perioadă (3–6 ani) copiii trec prin conflictul inițiativă vs. vinovăție. Ei au nevoie să fie încurajați să își manifeste inițiativa în joc și activități, pentru a se simți capabili și plini de scop, fără însă a căpăta un comportament excesiv de autoritar. Un copil de 5 ani care este lăsat să „conducă” jocul de-a pirații și reușește să organizeze joaca altora va căpăta un sentiment de competență și leadership; un copil mustrat constant că „nu face bine” poate dezvolta sentimente de vinovăție și ezitare în a mai încerca lucruri noi.

La 6 ani, odată cu intrarea în școală (sau grupa pregătitoare), se conturează o nouă etapă identificată de Erikson: competență vs. inferioaritate. Copiii încep să fie preocupați de îndeplinirea cu succes a sarcinilor și de evaluarea performanțelor lor de către adulți. Ei își doresc să fie buni la ce fac – fie că e vorba de desenat, construit sau primul contact cu literele. Când eforturile le sunt lăudate și susținute de adulți, copiii dezvoltă un puternic sentiment de încredere în forțele proprii și mândrie (virtutea competenței). În schimb, dacă sunt comparați defavorabil cu alții sau criticați excesiv, pot începe să se simtă inferiori și nesiguri pe abilitățile lor. De aceea, la 5–6 ani este esențial ca adulții (părinți și educatori) să ofere copiilor oportunități să reușească în mici proiecte și să le aprecieze efortul – aceasta le va crește stima de sine și îi va ajuta să se integreze pozitiv în colectiv.

Ce sunt competențele socio-emoționale și de ce contează?

Competențele socio-emoționale reprezintă ansamblul de abilități prin care un individ își gestionează emoțiile și interacțiunile sociale într-un mod eficient și sănătos. Literatura de specialitate le definește drept capacitatea de a interacționa cu ceilalți, de a-ți monitoriza și controla procesele de gândire și de a-ți regla emoțiile și comportamentul în contexte sociale. Cu alte cuvinte, un copil cu competențe socio-emoționale dezvoltate știe ce simte, de ce simte, poate comunica acel sentiment adecvat și se poate purta ținând cont și de sentimentele altora. Aceste abilități se formează treptat în primii ani de viață și includ mai multe componente:

• Conștiința de sine emoțională – capacitatea de a-și recunoaște propriile emoții și de a le numi (de ex., „Acum sunt nervos”).
• Autogestionarea emoțiilor – capacitatea de a-și controla reacțiile, de a se liniști când este supărat sau de a-și amâna satisfacerea unor dorințe (exersând răbdarea și disciplina).
• Empatia și conștiința socială – înțelegerea emoțiilor și perspectivelor celorlalți, sensibilitate față de sentimentele colegilor, grijă față de prieteni. La 5–6 ani empatia se vede când copilul consolează pe cineva trist sau împarte o jucărie cu un prieten.
• Abilități de relaționare – cum ar fi comunicarea eficientă (a spune ce își dorește sau ce îl deranjează într-un mod adecvat), cooperarea în jocuri, rezolvarea pașnică a conflictelor (împărțirea jucăriilor, alternarea la joc) și inițierea/menținerea prieteniilor. De pildă, un preșcolar dezvoltă abilitatea de a se împrieteni invitând un alt copil la joacă sau de a negocia reguli în timpul jocului.
• Luarea deciziilor responsabile – chiar dacă la această vârstă deciziile sunt minore, copiii încep să înțeleagă consecințele acțiunilor lor. Ei pot alege să respecte o regulă de siguranță (nu traversează singuri strada) sau să repare o greșeală (dacă au vărsat apă pe jos, aduc o cârpă să șteargă), sub ghidarea adulților. Acest aspect ține de moralitate și de integrarea normelor sociale.

Aceste cinci domenii – conștiința de sine, autogestionarea, conștiința socială (empatia), abilitățile de relaționare și decizia responsabilă – sunt adesea menționate ca cei cinci piloni ai competențelor socio-emoționale. Dezvoltarea lor armonioasă în copilăria timpurie are un impact major pe termen lung. Numeroase studii arată că nivelul competențelor socio-emoționale la intrarea în școală prezice adaptarea ulterioară: copiii cu abilități de autoreglare și empatie bine dezvoltate se acomodează mai ușor în mediul școlar, au relații mai bune cu colegii și chiar rezultate academice mai bune. Practic, un copil care știe să-și gestioneze emoțiile și să colaboreze cu ceilalți are un start bun, pentru că poate învața mai bine (fără să fie distras de frustrări) și poate lucra în echipă. De aceea, în educația modernă accentul pe Social-Emotional Learning (SEL) – învățarea socio-emoțională – a crescut, programele preșcolare incluzând tot mai multe activități care să-i ajute pe copii să își dezvolte aceste abilități esențiale.

Exemple de activități de dezvoltare socio-emoțională

Părinții și educatorii joacă un rol crucial în ghidarea copilului preșcolar către o bună dezvoltare socio-emoțională. Iată câteva activități și rutine concrete prin care se pot stimula aceste competențe la copiii de 5–6 ani:

• Jocul liber și jocul de rol

Jocul este mediul natural prin care copiii învață. L.S. Vygotsky sublinia că jocul de rol creativ este „activitatea predominantă a copilului de 3–6 ani, deoarece creează o zonă de dezvoltare proximă” – în joc, copilul acționează ca și cum ar fi „o treaptă deasupra” nivelului său obișnuit de vârstă. Cu alte cuvinte, copiii, atunci când se joacă „de-a ceva”, își depășesc limitele și exersează abilități noi. Încurajați deci jocurile de rol (de-a familia, de-a doctorul, de-a magazinul etc.), aceste jocuri stimulează imaginația, empatia și autoreglarea. De exemplu, jucând rolul „mamei” sau al „doctorului”, copilul încearcă să vadă prin ochii altcuiva și să se poarte conform acelui rol – un bun exercițiu de perspectivă socială. Astfel de jocuri sunt ideale pentru a educa trăsături pozitive de caracter și a forma norme morale (copiii aprobă faptele bune ale personajelor și le dezaprobă pe cele rele, învățând să distingă între ele). În timpul jocului de grup, învață să negocieze reguli, să își aștepte rândul, să coopereze și chiar să gestioneze mici conflicte („tu fii vânzătorul, eu clientul, apoi facem schimb”). Părinții și educatorii pot participa și ei ocazional la joaca de rol, modelând comportamente dorite; de exemplu, în jocul „de-a doctorul”, adulții pot arăta cum vorbește politicos un doctor sau cum se salută și se poartă un client la magazin. Jocurile de cooperare (în care toți câștigă sau lucrează spre un scop comun) și jocurile de comunicare (ex. „telefonul fără fir”, „ghicește emoția”) sunt de asemenea foarte utile pentru a exersa abilitățile sociale și vocabularul emoțiilor. Nu uitați: jocul ar trebui să rămână plăcut și dirijat în mare parte de copii – adulții oferă materiale, siguranță și uneori direcție, dar le permit celor mici să conducă povestea.

• Povești și discuții despre emoții

Literatura pentru copii este un instrument excelent pentru dezvoltarea socio-emoțională. Citiți-le copiilor povești sau basme care au tâlc moral și discutați despre sentimentele personajelor. De exemplu, după o poveste, puteți întreba, „Tu cum crezi că s-a simțit personajul X când prietenul lui a plecat?”, „Ce ai face tu în locul lui?”. Aceste discuții îi ajută pe copii să identifice emoții, să înțeleagă cauzele lor și să exerseze empatia într-un mod accesibil. Cărțile ilustrate sunt de mare ajutor, deoarece imaginile îi atrag pe copii și îi ajută să înțeleagă mai ușor mesajul poveștii. Există și povești terapeutice centrate pe emoții specifice (frică de întuneric, gelozie fraternă, rușine etc.) – educatorii pot folosi astfel de povești în clasă, iar părinții acasă, pentru a deschide o conversație despre emoțiile dificile. Un exemplu de activitate este „borcanul cu emoții”, după citirea unei povești, copilul extrage dintr-un borcan un bilețel cu o emoție („furie”, „bucurie”, „teamă”) și trebuie să povestească o situație în care a simțit-o. Astfel, copiii devin mai conștienți de propriile trăiri și învață că toate emoțiile sunt normale, dar modul în care le exprimăm contează. La grădiniță, mulți educatori au introdus *Întâlnirea de dimineață *axată pe emoții, fiecare copil își arată starea emoțională folosind un mic emoji sau o față zâmbitoare/tristă la alegere, iar grupul discută pe scurt despre motive (ex. „Maria e bucuroasă pentru că azi își serbează ziua, Ion este trist fiindcă i s-a îmbolnăvit pisica”). Acest ritual îi obișnuiește pe copii să își exprime emoțiile verbal și să fie atenți la emoțiile celorlalți, cultivând empatia și coeziunea grupului.

• Rutine și responsabilități care dezvoltă încrederea

Copiii se simt în siguranță și în control atunci când au rutine previzibile și li se oferă mici responsabilități zilnice. De exemplu, a avea un program stabil (ritualul de dimineață, ora de masă, ora de culcare) îi ajută pe copii să-și autoregleze comportamentul și să anticipeze ce urmează, reducând anxietatea. În cadrul grădiniței, introducerea unor roluri pentru copii poate fi foarte benefică. Unele grupe de preșcolari au conceptul de „copil de serviciu” sau „povestitorul zilei”, în care în fiecare zi un copil are o sarcină specială (de exemplu, ajută la împărțirea materialelor, conduce un joc sau spune o poveste scurtă colegilor). Copiii adoră aceste roluri deoarece îi fac să se simtă utili și importanți. Pentru cei mai timizi sau care au dificultăți de integrare, asemenea responsabilități pot crește încrederea în sine și îi pot ajuta să fie percepuți pozitiv de către grup. De altfel, la 5–6 ani copiii tind să aprecieze colegii comunicativi și implicați și să îi ignore pe cei retrași sau anxioși – deci implicarea tuturor în activități vizibile îi poate ajuta pe cei timizi să fie acceptați. Acasă, părinții pot oferi copilului sarcini mici precum: udatul florilor, strânsul jucăriilor, aranjarea șervețelelor la masă. Lăudându-l pentru îndeplinirea sarcinii („Mulțumesc, ai făcut o treabă buna!”), îi dezvoltăm simțul responsabilității și mândria de sine. Aceste experiențe contribuie la formarea sentimentului de competență descris de Erikson, copilul simțindu-se capabil și valoros pentru contribuția sa.

• Jocuri și exerciții de identificare a emoțiilor

Se pot organiza mici jocuri didactice pentru a exersa competențele emoționale. De exemplu:

• „Ghicește emoția”: un copil mimează o emoție (furios, surprins, trist, speriat, bucuros), iar ceilalți trebuie să ghicească. Apoi se discută pe scurt: „Cum ți-ai dat seama? Ce expresie a feței avea? Ți s-a întâmplat și ție să te simți așa?”.
• „Semaforul emoțiilor” – copilul are trei cartonașe (verde, galben, roșu) și ridică unul pentru a-și indica starea (verde = bine/fericit, galben = așa și așa, roșu = supărat/furios). Adulții pot folosi semaforul pe parcursul zilei pentru a-l învăța pe copil să-și evalueze și comunice starea înainte ca aceasta să escaladeze (de exemplu, dacă la temele pentru acasă copilul arată „galben”, se poate lua o pauză de câteva minute de mișcare înainte să devină „roșu”).
• În grup, se pot face și jocuri de cooperare ce implică reglarea emoțiilor – de exemplu, „Statui muzicale” (copiii dansează pe muzică și îngheață când muzica se oprește, exersându-și controlul impulsului de a se mișca) sau „Ștafeta prieteniei” (unde echipele de copii trebuie să colaboreze pentru a transporta un obiect fără să-l scape, cultivând comunicarea și sprijinul reciproc).

În toate aceste activități, rolul adultului este de ghid și model. Copiii învață competențele socio-emoționale în primul rând prin imitație și relație directă cu adulții semnificativi. Astfel, un părinte sau educator care își gestionează cu calm propriile emoții, care vorbește despre cum se simte („Astăzi sunt un pic stresat, dar voi respira adânc și îmi va trece”) și care tratează copiii cu empatie și respect, le oferă acestora o lecție vie. De asemenea, crearea unui mediu sigur și predictibil – în care copilul știe că poate vorbi despre orice emoție fără să fie judecat – este esențială. Studii recente subliniază că intervențiile timpurii ce întăresc competențele socio-emoționale (prin grădinițe bine pregătite și programe SEL) au efecte pozitive pe termen lung asupra adaptării școlare și a sănătății mentale a copiilor.

Alexandra Dudu

Psihoterapeut/Psiholog clinician****

Butvilas, T., Butvilas, A., & Kavaliauskienė, D. (2022). Dependence of socio-emotional competence on gender and grade. Education Sciences, 12(5), 341.

Calkins, S. D., & Mackler, J. S. (2011). Temperament and self-regulation. In M. Boivin & K. L. Bierman (Eds.), Promoting school readiness and early learning (pp. 29–47). Guilford Press.

CASEL – Collaborative for Academic, Social, and Emotional Learning. (2020). What is the CASEL framework? Retrieved from https://casel.org/fundamentals-of-sel/what-is-the-casel-framework/

Centers for Disease Control and Prevention. (2022). Developmental milestones: 5 years. https://www.cdc.gov/ncbddd/actearly/milestones/milestones-5yr.html

Denham, S. A. (2015). Assessment of SEL in early childhood. In J. A. Durlak, C. E. Domitrovich, R. P. Weissberg, & T. P. Gullotta (Eds.), Handbook of social and emotional learning: Research and practice (pp. 285–300). Guilford Press.

Erikson, E. H. (1963). Childhood and society (2nd ed.). W. W. Norton & Company.

Piaget, J. (1973). Nașterea inteligenței la copil. Editura Didactică și Pedagogică.

Vygotsky, L. S. (1978). Mind in society: The development of higher psychological processes. Harvard University Press.